Sorin Frunzăverde a fost interceptat de procurori în timp ce le spunea subalternilor să-i convingă pe edilii din judeţ să îl voteze pe Klaus Iohannis, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, precizându-le că sunt în relaţii bune cu orice Guvern, însă ei decid alocările bugetare în 2015.
0 Comments
Primarul Iasului Gheorghe Nichita, interceptat de DNA. Acesta a apelat la un interlop din clanul Corduneanu pentru a-şi identifica amantaDetallii incredibile apar în dosarul în care primarul Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar. La dosar sunt ataşate mai multe interceptări care demonstrează cum edilul Iaşului a transformat Poliţia Locală în propria echipă de investigaţii.
Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, în urma deciziei luate vineri de judecătorii Tribunalului Bucureşti, după ce fusese prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă de către procurorii DNA, care au explicat ce tehnică de spionaj achiziţionase primarul. Telefonul primarului Gheorghe Nichita, dar şi cele ale acoliţilor săi, au fost interceptate de către ofiţerii SRI timp de mai multe luni, perioadă în care aceştia au surprins mai multe discuţii în se aranja modul de urmărire a amantei lui Gheorghe Nichita, Adina Samson. Marian Vanghelie se lăuda că poate interveni la Klaus Iohannis
Marian Vanghelie a fost interceptat de procurorii DNA în timp ce ii spunea unei persoane apropiate că poate interveni la Klaus Iohannis, prin intermediul unui realizator tv. Primarul sectorului 5 spunea că preşedintele are nevoie de el să facă majoritatea in Senat. Informatia apar în referatul prin care procurorii DNA solicitau judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arestarea preventivă a lui Marian Vanghelie, informează surse ale Agerpres. Noi probe și interceptări pentru care DNA cere anchetarea lui Laszlo Borbely
Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz, din nou, de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte, cauză redeschisă recent de DNA Oradea. Nume de cod in dosarul retrocedarilor ilegale: "spital" si "placinte"
V-ati gandit vreodata ca folosirea unui vocabular codat in timpul convorbirilor telefonice va poate scapa de necazuri? Ei bine, nu: procurorii interpreteaza cuvintele codate, dandu-le sensul necesar construirii acuzatiilor. Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au facut publice o serie de informatii, referitoare la numele de cod folosite de inculpatii cercetati in dosarul retrocedarilor ilegale. Astfel, Viorel Hrebenciuc a fost poreclit "Spitalul", dosarele erau "placinte", instantele sau completele de judecata erau "clinici", iar aranjamentele judiciare erau "internari". Anchetatorii dau drept exemplu magistratilor de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) o convorbire telefonica intre Sturdza si deputatul Ioan Adam, despre problema stramutarii dosarului de retrocedare: "Sturdza Paltin Gheorghe: Nu ma intereseaza, ca SPITALUL nu face nimic. Nu ma intereseaza. Ioan Adam: Ma rog, lasa-i! E treaba mea, nu-i treaba ta!". mediafax.ro Interceptările DNA din dosarul mitei de la Ministerul Agriculturii arată că, din discuţiile cu Claudiu Vasilescu, administratorul de firme reţinut în acest caz, încheierea unuia dintre contracte a reprezentat doar „un ajutor acordat altor persoane” şi că acela care solicita banii era europarlamentarul Laurenţiu Rebega.
• A intrat in avocatura in Baroul Iasi, iar ascensiunea lui a fost de-a dreptul incredibila • In urma cu doua zile a iesit la suprafata un secret incredibil: avocatul in cauza a incheiat un contract pentru o suma colosala cu adevarata mafie care controleaza Romania • Rolul ieseanului era unul bine determinat in structura grupului organizat: trebuia sa-si foloseasca relatiile si sa intervina la functionari ai statului pentru a obtine peste 43.000 hectare de teren pentru smecherii din jurul familiei Sturdza • In urma cu doua zile, Tudor Chiuariu a fost chemat la audieri si nu mai are voie sa paraseasca tara • Legatura cu membrii mafiei retrocedarilor ar fi fost facuta chiar de Relu Fenechiu, mentorul lui
Numele Alinei Bica apare in dosarul lui Sorin Blejnar. Alina Bica a fost interceptata in timp ce discuta cu fostul sef al ANAF despre diverse posturi din cadrul agentiei.
In 2010, Alina Bica era la Ministerul Justitiei, iar Sorin Blejnar era seful ANAF. Cei doi au fost interceptati in timp ce discutau despre promovarea unei cunostinte a Alinei Bica intr-o functie la ANAF. Citeste tot articolul: apasa pe "Read More" (dreapta). In aceasta dimineata, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) – Serviciul Teritorial Alba, au declansat cercetarile intr-un dosar penal ce vizeaza mai multe persoane suspectate ca au savarsit, in perioada 2011 - 2014, mai multe infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie. Printre cei vizati de ancheta se numara si seful Consiliului Judetean (CJ) Hunedoara, Mircea Ioan Molot. Perchezitii au loc si in biroul vicelui din cadrul CJ.
Interceptari in Dosarul Microsoft - Gabriel Sandu: Funeriu si Vreme au protectie de la PMP30/10/2014 Noi stenograme din dosarul Microsoft arata cum fostul ministru al Comunicatiilor, Gabriel Sandu, spunea ca vinovati ar fi fostii ministri Daniel Funeriu si Valerian Vreme, despre care spune ca au "protectie de la PMP".
In interceptarile prezentate de Mediafax, Sandu vorbeste cu o persoana de sex feminin, a carei identitate nu a fost dezvaluita. "Caracatita" interceptarilor. Numărul mandatelor de interceptare a crescut de şase ori în zece ani22/10/2014 Interceptările telefonice au devenit o practică comună a procurorilor în timpul mandatului de preşedinte al lui Traian Băsescu. În cei 10 ani de regim, numărul mandatelor de interceptare a crescut de 6 ori. Pe lângă cei care sunt vizaţi de interceptări, mai sunt ascultate şi persoanele cu care aceştia intră în contact.
Astfel, se ajunge în situaţia în care, fără să fie vizaţi de un dosar, cei mai mulţi parlamentari sau membri ai guvernului sunt urmăriţi de SRI. Numărul mandatelor de interceptare a crescut din 2005 până în prezent cu 610%, adică de peste 6 ori, de la 6 300 de mandate la 38 000. Din cauză că nu sunt interceptate doar persoanele vizate de un dosar anume, ci toţi cei cu care acestea intră în contact, numărul cetăţenilor ale căror convorbiri telefonice sunt ascultate este mult mai mare. Direcţia Naţională Anticorupţie cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
Conform referatului întocmit de procurori, Viorel Hrebenciuc punea presiune pe Ilie Sârbu pentru a interveni în dosarele retrocedărilor ilegale de păduri şi terenuri agricole. Lideri ai PSD au fost interceptaţi în timp ce discutau cu oameni de afaceri interesaţi să pună mâna pe pădurile de la Romsilva prin hotărâri judecătoreşti ilegale. Elena Udrea a declarat joi într-un interviu pentru HotNews.ro că procurorii DNA au interceptări ale unor convorbiri ale sale cu Gheorghe Ștefan, în dosarul în care primarul din Piatra Neamț este urmărit penal pentru că și-ar fi folosit influența pentru a direcționa bani publici către anumite comune care aveau contracte cu o firmă pe care o controla. Fondurile publice proveneau de la Ministerul Dezvoltării condus de Udrea. "Am depus mărturie ca urmare a faptului că există înregistrări între Gheorghe Ștefan și ministrul Elena Udrea legat de alocările de fonduri pe programul Apă și Canal. Dar astfel de discuții le-am avut cu toți primarii, la fel am avut discuții cu parlamentarii care mă rugau să finanțez lucrări. Astfel de lucruri sunt legale și se fac în mod firesc", a spus Udrea, care a fost audiată recent la DNA.
sursa Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost reţinut joi noapte pentru 24 de ore. El este acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu. Alţi doi suspecţi, vicepreşedintele CJ Brăila, Florin Mija, şi directorul biroului de Achiziţii Publice, Nicolae Moisiu, au fost de asemenea reţinuţi. Toţi trei sunt duşi vineri în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Primarul Bacaului Romeo Stavarache, interceptat inca din 2008 a fost retinut astazi de DNA26/6/2014 Primarul Bacăului a fost reţinut de procurorii anticorupţie în această dimineaţă. Romeo Stavarache este acuzat că a primit peste 800.000 de lei mită prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive. Mai mult decât atât, potrivit procurorilor, primarul din Bacău ar fi introdus propria taxă de stâlp în oraş şi încasă 19 euro la fiecare stâlp de iluminat. Alte două persoane sunt cercetate pentru complicitate în acest caz.
Bilanțul instanțelor din România arată o realitate șocantă – o creștere de peste 250 % a interceptărilor din competența Curților de Apel și cu peste 90% la Judecătorii. Adică instanţele care judecă dosare fără politicieni şi membri ai Guvernului au înregistrat creşteri spectaculoase la numărul de autorizaţii pentru intercepări audio-video, în 2013, faţă de anii precedenţi. Cifrele raportului naţional pe justiţie arată că judecătorii din România au autorizat anul trecut aproape 15.000 de interceptări.
"Deficienţele legislative în materia interceptărilor şi a celorlalte metode speciale de investigare reprezintă un atentat la adresa drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor României şi ne plasează în afara reglementărilor şi practicilor europene" În trei legislaturi consecutiv, din 2001 până în 2012, am fost iniţiatorul şi susţinătorul constant al iniţiativelor legislative menite a garanta efectiv, în mod real şi nu doar declarativ, drepturile şi libertăţile fundamentale în cadrul activităţilor de informaţii şi al tehnicilor speciale de investigare, bazate pe interceptarea comunicaţiilor, filaje, operaţiuni şi ofiţeri sau investigatori sub acoperire. Microfoane SRI şi DNA în biroul lui Ponta
Numele premierului Victor Ponta este menţionat în ancheta ce a dus la arestarea preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu. Deşi formulările procurorilor sunt vagi şi lipsite de orice consistenţă juridică, apariţia numelui premierului Ponta într-un dosar DNA este un precedent exploziv. Din rechizitoriul DNA rezulta ca intrceptarile ambientale au fost efectuate fie in biroul premierului Victor Ponta, fie in cel al sefului cancelariei Primului Ministru. Puteti observa cu usurinta ca in acest caz folosirea unui telefon mobil care cripteaza convorbirile si SMS-urile este inutil. Plantarea tehnicii de interceptare ambientala asigura culegerea de informatii si probe judiciare materiale care nu pot fi protejate in niciun caz prin utilizarea unui telefon criptat. sursa Mai multe despre inutilitatea telefoanelor criptate, aici. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost dus la DNA pentru audieri, după ce a fost ridicat de mascaţi dintr-un restaurant din parcul Herăstrău din Bucureşti. "Asaltat" de opt mascaţi chiar în timp ce se afla la masă, primarul Constanţei a citit tacticos citaţia cu care s-au prezentat oamenii legii apoi i-a urmat la DNA. "Pentru ce mă luaţi?", a întrebat Radu Mazăre. "Pentru luare de mită", i-au răspuns poliţiştii. "Dar nu am apucat să mănânc", a venit replica primarului. "Asta e, ne pare rău", i-au răspuns oamenii legii. Pentru punerea in aplicare a mandatului de aducere, telefonul mobil al primarului Radu Mazare a fost pus sub supraveghere electronica, fiind interceptat de autoritati. Astfel, telefonul lui Radu Mazare a fost localizat astazi in Parcul Herastrau, de unde a fost ridicat de mascati. Cum a fost posibila localizarea telefonului primarului Radu Mazare? Ca in toate celelalte cazuri de localizare a telefonului mobil, si in cazul lui Radu Mazare s-au utilizat doua metode de localizare, concomitent. In prima instanta organele statului au apelat la operatorul GSM, care a transmis informatiile de localizare GSM ale telefonului. Metoda triangulatiei GSM aplicata in mediul urbam a generat rezultate relaiv acurate, Parcul Herastrau fiind zona de congruenta rezultata in urma triangulatiei GSM. Pentru localizarea exacta a telefonului lui Radu Mazare a fost ulterior folosit un echipament special de localizare a telefoanelor, care a condus anchetatorii direct la locul in care se afla radu Mazare in acel moment. Telefonul anti interceptare cu IMEI variabil declanseaza alarma de localizare de fiecare data cand este supus procesului de localizare. Utilizatorul telefonului poate opta pentru evitarea localizarii telefonului, modificand setarile functiei Channel lock.
Mai mult despre localizarea telefonului: http://anti-interceptare.weebly.com/1/post/2014/02/localizarea-telefonului-cum-poate-fi-evitata.html Recomandarea SIE catre demnitarii romani este de a nu vorbi de pe telefoane mobile obisnuite, mai ales atunci cand se afla in strainatate, si de a folosi liniile de comunicatii de la misiunile diplomatice romanesti. Directorul Serviciului de Informatii Externe, Teodor Melescanu, a declarat, la Digi 24, in contextul in care comenta scandalul iscat de dezvaluirile lui Eduard Snowden, ca 95% din totalul satelitilor declarati ca fiind "de studiu" sunt sateliti de spionaj. "Evident ca se asculta. 95% din satelitii care se invart in spatiul extraatmosferic pentru «studierea pasnica a Cosmosului» sunt sateliti de spionaj. Daca lumea s-a suparat pentru asta, inseamna ca e infantila. Aaa, daca supararea a fost de cum a fost posibil sa se afle si asa mai departe, asta e altceva", a spus Melescanu. "Tot ce este semnal audio, video si asa mai departe si iese in atmosfera este interceptat. Majoritatea sunt insa criptate si problema e daca poti sa le decriptezi. Dar de interceptat, se intercepteaza. Si noi facem asta, si toata lumea (...) Sigur, daca sunt criptate, ajungi mai greu la ele. Înseamna ca au valoare mai mare", a punctat Teodor Melescanu, potrivit gandul.info. Intrebat daca si SIE asculta decidenti politici din alte tari, directorul institutiei a raspuns: "Nu, dar de multe ori ajung asemenea semnale si la noi". Seful SIE a precizat ca Romania, odata intrata in NATO, s-a obligat prin tratat sa nu aiba operatiuni pe teritoriul altor state "nici de interceptare, nici de alt tip". Pe de alta parte, Melescanu a dat de inteles ca este posibil ca decidenti romani sa fi fost ascultati de servicii straine, mai ales daca au avut convorbiri din strainatate, de pe telefoane necodificate. "Eu, personal, nu exclud. Mai ales daca au vorbit din strainatate pe telefoane mobile obisnuite, e foarte posibil (...) Noi facem aceasta recomandare tuturor beneficiarilor: va rugam frumos nu vorbiti pe telefonul mobil, mai ales daca sunteti in strainatate, intr-o deplasare. Aveti ceva de vorbit? E o ambasada, sunt posibilitati de a comunica. Daca beneficiarul respecta sau nu, sigur ca e optiunea lui", a declarat Teodor Melescanu. sursa |
AutorTelefon anti interceptare cu IMEI variabil. Arhiva
May 2015
Categorii
All
|