Existenţa unei proporţii tot mai mari a transcrierilor unor interceptări telefonice, livrate ca probe în dosare de crimă organizată sau corupţie, este reclamată de către unii avocaţi timişoreni, care vorbesc despre o adevărată modă a interceptărilor. Avocatul timişorean Carmen Obârşanu susţine că există dosare compuse exclusiv din transcrieri de interceptări şi fotografii şi pune sub semnul întrebării acurateţea unor asemenea probe, atâta vreme cât susţine că nu a văzut vreodată o certificare metrologică a echipamentului utilizat pentru interceptări.
Dosare penale cu transcripturi şi poze
Câţiva avocaţi timişoreni care s-au specializat pe procesele penale, ocupându-se de ani de zile de acest gen de cauze, vorbesc despre o tot mai frecventă utilizare a interceptărilor telefonice chiar şi în cazuri în care nu s-ar impune astfel de metode de probă, precum şi despre dosare penale în care, în afară de interceptări, nu se prea mai găseşte altceva. “Probabil, motivaţia e că interceptările reprezintă cea mai uşoară metodă de a furniza probe într-un dosar. Şi nu ştiu cât de în regulă este, pentru că, până la urmă, oricine poate să spună orice la telefon. Sunt cazuri în care convorbirile interceptate sunt purtate într-o limbă străină, şi traduse ulterior, sau cazuri în care se presupune că persoanele interceptate vorbesc codificat, şi se realizează o «interpretare» a celor spuse, mai mult sau mai puţin exactă. Deci, lucrurile sunt destul de relative, din acest punct de vedere. Interceptările au ajuns o modă. Am ajuns mai rău, din acest punct de vedere, ca în anii '50, când toată lumea urmărea pe toată lumea”, susţine avocatul timişorean Carmen Obârşanu.
Carmen Obârşanu mai spune că poate fi contestată şi acurateţea unor astfel de interceptări, atâta vreme cât nu există o certificare tehnică a bunei funcţionări a aparaturii cu care s-au efectuat respectivele interceptări. “De când lucrez, nu am văzut niciodată vreo probă legată de validarea metrologică a acestor aparate cu care se realizează interceptarea. Iar dacă se fac greşeli şi abuzuri, nu cred că se află, pentru că în sistem funcţionează reguli nescrise de acoperire reciprocă a greşelilor comise”.
În opinia sa, în ceea ce priveşte utilizarea interceptărilor, lucrurile se vor schimba în România doar când va exista o decizie fermă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care să limiteze clar utilizarea acestui gen de probatoriu. “Este doar o chestiune de timp până când se va realiza acest lucru, pentru că s-au făcut prea multe abuzuri”, este de părere Carmen Obârşanu.
Interceptări mai puţine la D.I.I.C.O.T.
Totuşi, reprezentanţii structurilor teritoriale de combatere a crimei organizate şi anticorupţie susţin că interceptările se folosesc în mai mică măsură ca mijloc de probă, în dosarele instrumentate în ultima perioadă. “Eu aş zice că nu sunt mai multe transcrieri de interceptări în dosare, ci mai puţine. Şi aceasta pentru că infractorii s-au şmecherit, nu mai vorbesc la telefon aşa lejer, cum o făceau acum doi sau trei ani. În momentul în care au existat câteva dosare cu greutate, unde o parte din probe s-au bazat pe interceptări, avocaţii şi-au instruit clienţii să nu mai vorbească la telefon chestiuni care pot fi folosite ca probe în instanţă”, precizează procurorul Mircea Andreş, şeful Serviciului de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism Timişoara.
Procurorul timişorean mai spune că interceptările sunt acceptate ca probe valide în instanţă şi pentru că judecătorii sunt cei care dau autorizaţiile de interceptare. “Mai sunt cazuri în care inculpaţii contestă autenticitatea interceptărilor, susţin că nu e vocea lor. Au fost şi situaţii în care s-a cerut expertizarea acestor interceptări, existând în acest sens un singur laborator, la structura centrală a Serviciului Român de Informaţii”.
Dosarele constituite 100% din interceptări nu sunt o problemă pentru D.N.A.
Reprezentanţii D.N.A. afirmă că nu există o limitare a proporţiei transcrierilor de interceptări telefonice în totalul probelor admise într-un dosar de corupţie. “Organele judiciare au obligaţia de a administra toate probele necesare unei soluţionări juste a cauzei penale, în Codul de Procedură Penală nefiind prevăzută o proporţie maximă pentru administrarea unui anumit mijloc de probă”, ne-a declarat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al D.N.A. Ceea ce înseamnă că, teoretic, pot exista dosare de corupţie în care unica materie primă din punct de vedere al probatoriului să fie interceptările.
Totuşi, structura centrală a D.N.A. susţine că în vestul ţării nu s-a făcut abuz în ceea ce priveşte utilizarea interceptărilor, menţionând că la D.N.A. Timişoara, în 2009 şi 2010, au existat doar şapte dosare penale în care au fost solicitate instanţei de judecată autorizaţii de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicaţiilor efectuate prin telefon, toate aceste cereri fiind aprobate de către instanţă. Dintre aceste dosare, şase au fost soluţionate cu trimitere în judecată, iar într-un dosar penal s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Mai mult, D.N.A. precizează că la nivel teritorial procurorii anticorupţie s-au achitat inclusiv de sarcina de a notifica “subiecţii” în cazul cărora interceptările s-au dovedit a fi nejustificate. “În conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate, reglementare respectată de către procurorii Serviciului”, susţin reprezentanţii D.N.A.
Totuşi, în ceea ce priveşte interceptarea altor modalităţi de comunicare, cum ar fi e-mailurile, de exemplu, poziţia şi evidenţa D.N.A. nu e foarte clară, reprezentanţii structurii centrale precizând că, în cazul e-mailurilor interceptate în Timiş, “nu există criteriu statistic separat pentru interceptarea şi înregistrarea comunicărilor efectuate prin mijloace electronice”. Poziţie din care fiecare poate înţelege ce vrea.
Motive de contestaţii şi controverse în instanţă
Nu o dată, interceptările şi gestionarea acestora au constituit motive de dispută în instanţele timişene. De exemplu, la Curtea de Apel Timişoara, într-un proces legat de trafic de migranţi, început în 2008, printr-o decizie penală se consemna că avocatul a obiectat că nu a avut acces la interceptările propriu-zise, susţinând că, în acest caz, “s-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, prin refuzul instanţei de a pune la dispoziţia apărătorului inculpaţilor a transcrierilor convorbirilor telefonice interceptate, a transcrierii înregistrării audio a şedinţei şi a copiei caietului grefierei, dorind să invoce prin aceste solicitări anumite ilegalităţi de control judiciar”.
Nu o dată, atunci când se face consemnarea materialului dintr-un anumit dosar de corupţie sau crimă organizată, se poate vedea că materialul probator sub formă de transcrieri de înregistrări telefonice se întinde pe sute, uneori chiar pe mii de pagini, fiind greu de crezut că toate aceste interceptări sunt relevante pentru cauza în sine, şi punându-se în discuţie respectarea dreptului la liberă exprimare al celor interceptaţi colateral, care nu au comis vreo ilegalitate.
Astfel, într-un dosar de acest gen, instrumentat anul trecut de către Curtea de Apel Timişoara, se făcea inventarul materialului probator dintr-un dosar instrumentat de D.I.I.C.O.T. Caraş-Severin, în 2007, după cum urmează : “volumul I – 308 file, din care interceptări telefonice 123 de file; volumul II – 153 file, din care interceptări telefonice 145 de file; volumul III – 212 file, din care interceptări telefonice 117 file; volumul IV – 55 file din care interceptări telefonice 94 de file” (în ultimul caz fiind consemnate mai multe file de interceptări decât numărul total de file al dosarului). Deci, într-un singur dosar au fost anexate mai mult de 500 de file de transcrieri de interceptări telefonice, fiind greu de crezut că tot acest material este util sau relevant pentru instanţă.
Mai trebuie menţionat, în acest context, că la controalele făcute în teritoriu Consiliul Superior al Magistraturii a găsit de multe ori nereguli legate de evidenţa autorizaţiilor de interceptare date de instanţe. De exemplu, anul trecut, la Judecătoria Lugoj, inspectorii C.S.M. consemnau că din registrul de evidenţă a interceptărilor şi autorizărilor înregistrărilor “nu rezultă numărul dosarului instanţei şi data pronunţării încheierii, iar în dosarele înregistrate nu se face menţiunea prin rezoluţie, a datei de primire a dosarului iar procurorul nu semnează de preluare a dosarului de urmărire penală şi a autorizaţiei emise”.
sursa